Sfaturi pentru a face copilul sa te asculte

Se aude tot mai des că cei mici sunt din ce în ce mai neascultători cu fiecare generație, însă nu multă lume se întreabă de ce nu ascultă copiii. Poate că părinții nu mai au atâta răbdare, nu mai au timpul necesar sau pur și simplu sunt depășiți de probleme și nu reușesc să iasă din ele. De aceea v-am pregătit câteva sfaturi pentru a face copilul să te asculte.

 

Cu siguranță, cea mai mare provocare pe care o are omul este să fie părinte. Părinții pot confirma acest lucru, căci a fi responsabil cu educația și viitorul unui copil este un lucru extrem de important. Viitorul unei societăți, a unei țări depinde de educația copiilor, deci părinții au un rol semnificativ.

Până la o anumită vârstă copiii sunt extrem de curioși, nerăbdători și de multe ori ni se par prea obraznici. Însă ei procesează tot ce este în jurul lor altfel decât adulții, iar atunci când te adresezi unui copil, trebuie să îi captezi atenția și să te folosești de toate noțiunile învățate de el până la acel moment. Jobul de părinte este unul dintre cele mai palpitante, curajoase și pline de aventuri și nu trebuie să te sperie faptul că există și momente în care clacăm și ne epuizăm. Secretul este să-i comunicăm și copilului acest lucru, el va încerca să își ajute părinții cât poate.

Sfaturi pentru a face copilul să te asculte – contactul vizual este important, dar și limbajul specific vârstei sale

Pentru a-i atrage atenția copilului atunci când vrei să te asculte, ai grijă să te privească în ochi, strigă-l pe nume, vorbește-i de la același nivel și folosește propoziții scurte și cuvinte pe înțelesul său. Părinții care filozofează prea mult în discuția cu copiii de cele mai multe ori eșuează, căci copilul are impresia că părintele nu este sigur pe el, nu știe ce îi cere mai exact, așa că îl ignoră.

În schimb, dacă îi spui ce are de făcut în propoziții scurte și cu cuvinte pe care le înțelege, pe un ton serios, nu neapărat răstit, șansele ca un copil să asculte așa sunt mult mai mari. Dacă are privirea pierdută și plictisită, cel mai probabil că nu mai ascultă. Ca să te asiguri dacă a înțeles, îl poți pune să repete ce i s-a spus.

Citeste mai mult pe http://www.clickpentrufemei.ro/Sfaturi-pentru-a-face-copilul-sa-te-asculte_0_19430.html