Despre mine
Pentru cei care nu mă cunosc sunt poate doar o imagine cu care se întâlnesc atunci când vor, la anumite ore „pe sticlă”. Alţii poate se gândesc şi încearcă să afle cum sunt de fapt în realitate. Există sau nu diferenţe între cea care sunt şi cea care apare pe ecran? Îmi place să cred că nu există, că sunt un om cât se poate de normal, cu gândurile şi cu sentimentele mele.
Iubesc natura, soarele şi marea. Fiecare anotimp are farmecul lui, dar vara este anotimpul meu preferat. Să existe oare vreo legătură cu faptul că m-am născut pe 6 august? Cine ştie?
Vara mă bucur cel mai mult de soare. Vara mă duce cu gândul la mare, la visare, la dragoste. Pentru mine nu poate exista vacanţă fără mare. Îmi place să stau pe plajă, la soare, să simt nisipul fierbinte şi să mă relaxez ascultând valurile şi pescăruşii.
Îmi place natura, îmi plac toate florile, dar cred că am o slăbiciune pentru frezii. Sunt gingaşe, dar totodată îşi fac atât de bine simţită prezenţa prin parfumul lor puternic, inconfundabil…
Sunt o fire romantică şi poate prea sensibilă pentru vremurile pe care le trăim. Mă impresionează problemele pe care le au cei din jurul meu şi de cele mai multe ori încerc să îi ajut atât cât pot. Sunt mulţi cei care au nevoie de ajutor… Simt acest lucru zilnic, mai ales de când realizez emisiunile medicale.
Îmi place să fac surprize, cadouri celor dragi. Asta nu înseamnă că nu-mi place să fiu la rândul meu răsfăţată.
Mă consider o fire prietenoasă, ambiţioasă, încăpăţânată uneori, exigenţă… Atât cu cei din jurul meu, dar mai ales cu mine.
Nu-mi place dezordinea, mă nelinişteşte!
Sunt sinceră, uneori chiar lipsită de diplomaţie. Spun cu uşurinţă ce gândesc, ce îmi place şi ce nu.
Mă enervez destul de repede, dar am noroc că la fel de repede îmi trece supărarea. Şterg apoi totul cu buretele, nu sunt o fire răzbunătoare.
În general, încerc să îmi amintesc de lucrurile frumoase şi să uit momentele neplăcute. Asta nu înseamnă însă că nu învăţ din greşeli.
Încerc să văd partea bună a lucrurilor, să fiu optimistă şi să privesc jumătatea plină a paharului, nu pe cea goală. Cred că doar aşa poţi atrage energia pozitivă de care cu toţii avem atâta nevoie.
Cred în rolul femeii care este unul bine definit, la fel ca şi rolul bărbatului. Sunt două jumătăţi care alcătuiesc întregul atunci când au norocul să se întâlnească.
Cred în familie şi îi mulţumesc bunului Dumnezeu că mi-a dăruit 2 copii minunaţi, Rebecca şi Marc! Ei sunt cea mai mare realizare a mea!
C.V. SIMONA BĂLĂNESCU
Totul a început în 1994, în Amerom Canal 38, unde în paralel am fost crainică de programe dar şi realizatorul şi prezentatorul mai multor emisiuni, printre care:
– DEBUT,
– MAGAZIN TURISTIC,
– ÎNTÂLNIRI MUZICALE.
Şi tot în paralel cu tot ce realizăm în televiziune, am fost şi profesor la Catedră de Mecanică Fină, la Palatul Copiilor din Bucureşti.
A urmat relansarea postului şi astfel Amerom Canal 38 a devenit Prima TV.
După o specializare în SUA la AccuWeather (cei care fac prognozele meteo pentru toată lumea), la Prima TV am fost timp de 3 ani redactor-prezentator meteo.
Apoi timp de vreo 5 ani am fost redactor-prezentator de ştiri la radio Europa FM, în paralel aveam şi un talk-show în direct la TVR Internaţional, cu românii de afară, emisiunea se numea JOB INTERNAŢIONAL.
Au urmat alţi 5 ani că redactor- prezentator de ştiri la Realitatea TV, eu şi George Dumitrescu am prezentat primul jurnal de ştiri la Realitatea TV, noi practic am deschis această televiziune.
În paralel cu ştirile, am realizat şi prezentat câteva emisiuni:
-AUDIENŢĂ ÎN DIRECT (ediţii sociale dar şi de construcţii o dată pe săptămâna),
– emisiunea de turism şi
– emisiunea medicală: REALITATEA MEDICALĂ.
Au urmat apoi 7 ani frumoşi la Antena 2, unde am realizat şi moderat zilnic emisiunea TRĂIEŞTE SĂNĂTOS!
Acum realizez „Bună dimineaţa, Sănătate!” în cadrul îndrăgitului matinal „Neaţza cu Răzvan şi Dani” de la Antena 1, emisiunea zilnică „Trăieşte sănătos cu Simona” la radio Itsy Bitsy și în online la Hello Sănătate TV.
În ultimii ani, în paralel cu activitatea mea din televiziune, am avut şansă să apar şi în reclame, în spoturi publicitare, fiind imaginea unor produse apreciate pe piaţă: Actimel, Colon Help, Gerovital Plant, Liver Help, Colonhelp Jr. şi tratamentul pentru păr „Placentă Hair Lotion” de la Valquer.