În dimineața aceasta, m-am întors din Varșovia, unde am avut șansa și onoarea să particip în perioada 21 – 24 iunie 2023, la cea de-a zecea editie a „Global Forum on Nicotine, GFN23: Tobacco harm reduction – the next decade”.
Am tot postat de acolo, în încercarea de a surprinde atmosfera evenimentului și frumusețea orașului Varșovia, impresionată fiind de amploarea forumului global la care participam, încântată de oamenii minunați pe care i-am cunoscut și cu care am petrecut zile de neuitat.
Simt însă acum nevoia, să vă scriu și despre informația științifică la care am avut acces.
La nivel mondial, cele mai recente studii prezentate la cea de-a zecea ediție a „Global Forum on Nicotine, GFN23: Tobacco harm reduction – the next decade” la care am participat, au demonstrat că renunțarea la fumat este mai facilă, dacă cei care decid acest lucru, aleg produsele de tip vaping!
Chiar dacă nu am fumat niciodată, mărturisesc că am fost interesată de subiect și vreau să vă las aici, interviul realizat cu Ciprian Boboi, Președintele co-fondator al Asociației Industriei de Vaping din România și fondator al Asociației Pan-Europene Independent European Vape Alliance. Răspunsurile date de Ciprian Boboi sunt clare, utile, documentate, bazate pe studiile și cercetările realizate în domeniu în ultimii 15 ani, deci cred că merită a fi ascultate.
“Care este diferența dintre țigările clasice, tutunul încălzit și vaping?
Ciprian Boboi, Președintele co-fondator al Asociației Industriei de Vaping din România și fondator al Asociației Pan-Europene Independent European Vape Alliance: ”Fumatul de țigări clasice are la bază arderea de frunze uscate de tutun pentru a genera un fum inhalabil. În schimb, țigara electronică nu implică combustia tutunului, ci vaporizarea unui e-lichid la temperaturi mult mai joase, o diferență fundamentală între vaping si fumat.
Deși atât vapingul cât și fumatul emană nicotină, fumul generat de arderea frunzelor uscate de tutun este cel care duce la formarea gudronului toxic și cancerigen. Deși nu este inofensiv, vaping-ul nu produce gudron, și conform Public Health England, este estimat a fi cu 95% mai puțin dăunător decât tutunul combustibil.
Un produs din tutun încălzit fără ardere (HTP – Heated Tobacco Product) este un dispozitiv care vaporizează rezerve din foi de tutun la o temperatură mai mică decât a țigărilor, sub 400°C. Aerosolul rezultat este și el considerat a fi mai puțin dăunător decât țigara clasică, deși nu la un nivel atât de pozitiv ca țigara electronică.”
Pentru mai multe informații în limba română despre vaping, vă rugăm să accesați https://vapingfacts.eu/ro
Vapingul este infensiv pentru copii și adolescenți? Ei practic nu îl consideră fumat…
Ciprian Boboi: „Vapingul este un produs cu mult mai puțin nociv decât fumatul de țigarete clasice, vapingul a fost creat din nevoia de a combate fumatul, astfel vapingul se adresează strict fumătorilor adulți care doresc să renunțe la fumat și nu reușesc. Ca să dau o definiție care îmi place mie, vapingul este cea mai eficientă metodă de a combate fumatul, descoperită până acum”.
Pentru cei din jurul persoanei care vapează, există pericol de inhalare? Fumat pasiv știm că există, dar vapat pasiv există?
Ciprian Boboi: „Așa cum am văzut și în prezentările specialiștilor prezenți din toată lumea, aici în Varșovia, la 10th Global Forum on Nicotine, vapatul pasiv nu există. Ca să inhalezi pasiv, din particulele celui care vapează, ar însemna să stai foarte aproape de cel care vapează, până într-un metru și jumătate, iar persoana care vapează să îți sufle direct în față. Chiar și așa, un cercetător în domeniu, spunea ieri că de exemplu, nocivitatea aburului când gătești diverse mâncăruri este mai mare ca vapatul pasiv, nu mai vorbim de aerul poluat din marile orașe în care trăim.
În urma studiilor făcute la nivel mondial, vapingul cu un cadru legal potivit, respectiv să fie permisă o anumită comunicare despre potențialul lui de a combate fumatul, validat de o voce credibilă, respectiv autoritatea, cum se întâmplă de exemplu în Anglia, produsele de vaping reprezintă o tehnologie nouă care ar putea fi una dintre cele mai mari oportunități în domeniul sănătății publice, din ultimii 20 de ani, ținând cont că fumatul reprezintă una dintre cele mai mari probleme de sănătate publică actuală!
Și aș mai adăuga ceva, în planul european de combatere a cancerului, elaborat în 2022, există două mențiuni clare: vapingul este un produs cu nocivitate mai scazută decât fumatul și vapingul poate reprezinta o oportunitatea în combaterea fumatului”