Machiajul si ingrijirea sanatoasa a pielii

Autor:

Cea mai veche inregistrare istorica despre machiaj vine din prima dinastie a Egiptului. In antichitate, frumuseţea însemna, in primul rand, ritual. Egiptul era recunoscut pentru importanţa acordată îngrijirii, pentru cremele, fardurile si parfumurile din ingrediente naturale ale caror retete au ajuns pana in zilele noastre.

Femeile acordau o atenţie deosebită atât îngrijirii trupului, cât şi machiajului. Isi colorau ochii, aplicand un colorant verde-inchis pe pleaoapa inferioara si unul negru pe gene si pleoapa superioara, numit kohl. De asemenea, utilizau un mascara primitiv care era, de fapt, khol dizolvat. Kholul era obtinut din antimoniu sau funingine; unghiile erau vopsite cu henna.

Potrivit  ultimelor cercetari, machiajul egiptenilor ii ferea pe acestia de infectii la nivelul ochilor, destul de frecvente in mediul arid al desertului.

Efectul se datora sarurilor de plumb prezente in substantele colorante utilizate in urma cu 4.000 de ani. Desi plumbul, in cantitate mare, este toxic pentru organism, in cantitati mici produce oxidul de azot, care mareste imunitatea organismului si distruge bacteriile ce ar putea avea ca efect infectiile oculare.

Ingrijire sanatoasa a pielii trebuie sa tina cont de tipul constitutional de  piele pe care il avem.

Pielea uscata  este  aspra , lipsita de elasticitate, poate aparea la toate virstele. Pielea uscată are prea puţine lipide – elementul principal responsabil de aderarea celulelor epidermei. Stratul de lipide este foarte subţire, se degradează foarte uşor şi nu poate proteja pielea suficient. Pielea se deshidrateaza.

[us_single_image image=”652″ style=”vc_box_shadow” border_color=”grey” img_link_target=”_self” alignment=”center” size=”thumbnail” link=””]

Astfel pielea devine sensibilă, uscată, subţire, isi pierde elasticitatea si este brazdata de riduri. Pielea se înroşeşte, apare senzatia de arsura, pruritul -senzaţia de mâncărime, si senzaţia de piele care „ţine”.

Ingrijirea acestui tip de piele se face folosind geluri de spalare mai blande care sa nu degreseze si mai mult suprafata cutanata , se evita apa fierbinte si cosmeticele cu o acţiune foarte puternică (cu alcool, acizi de fructe, măşti peeling).

Este foarte importanta folosirea unei creme nutritive, mai grase ,care sa refaca filmul hidro-lipidic de suprafata  cu rol protector pentru agresiunile mediului incojurator-vant , frig , ploaie.

De asemenea aplicarea cremei nutritive reprezinta si o baza pentru machiaj , aplicarea directă  a fondului de ten usuca si mai tare pielea si accentueaza ridurile ; pe piata exista produse cosmetice de tip fond de ten special concepute pentru pielea uscata.

Înainte de culcare, este obligatorie  demachierea, deoarece pielea se reface destul de greu, cu atît mai mult cu cît este sufocată de un strat de cosmetice.

Exfolierea este un procedeu recomandat  o data la 1- 2 saptamani.

Persoanele cu piele uscata trebuie să renunte însă la măştile astringente cum sunt cele din argilă, sau cele de tipul peel-off, care, prin îndepărtare, pot deteriora pielea.

Pielea grasa se recunoaste usor prin faptul ca este groasa, prezinta o crestere a numarului si activitatii glandelor sebacee; privita atent,  se vad porii dilatati, uneori inchisi de puncte negre cu aspect lucios.

Produsele de ingrijire pentru pielea grasa sunt reprezentate de geluri de spălare cu acţiune keratolitică şi antibacteriană care vor indeparta excesul de sebum.

[us_single_image image=”653″ alignment=”center” style=”vc_box_shadow” border_color=”grey” img_link_target=”_self” size=”thumbnail” link=””]

Foarte importanta este atentionarea cu privire la folosirea in exces a acestor produse de curatare -pot determina in mod paradoxal o exacerbare a secretiei de sebum; se vor folosi cosmeticele care conţin substanţe antinflamatoare: a- şi b-hidroxiacizii, polihidroxiacizii şi alte substante extrase din plante.

Din grupa a-hidroxiacizilor fac parte: acidul gliconic, lactic, citric, de mere, iar din grupa b-hidroxiacizilor, cel mai des folosit este acidul salicilic.

Cremele aplicate pe pielea grasa  trebuie sa fie  hidratante si matifiante, sa regleze productia de sebum, sa absoarba excesul de sebum; de asemenea trebuie obligator sa NU FIE COMEDOGENE, adica sa nu inchida porii si sa nu provoace cosuri.

Fondul de ten trebuie sa fie oil-free special conceput pentru pielea grasa.

Pielea mixta se intalneste la cei la care fruntea, nasul, barbia au un aspect stralucitor, gras, in timp ce obrajii au o piele fragile si fina- o combinatie a celorlalte 2 tipuri de piele.

Pudra, fardul, rujul, crema pentru fata, vopseaua pentru par se pot transforma din produse de infrumusetare in adevarate pericole.

[us_single_image image=”654″ alignment=”center” style=”vc_box_shadow” border_color=”grey” img_link_target=”_self” size=”thumbnail” link=””]

In cazul persoanelor predispuse, ele provoaca iritatii sau alergii ale pielii. De cele mai multe ori, reactiile alergice nu sunt produse de componenta principala, ci de ingredientele secundare – coloranti, conservanti.

Eozina, un colorant din rujuri, produce dermatita alergica sau iritativa, care se manifesta prin descuamare, usturime, mancarimi la nivelul buzelor. Pentru a evita aceste neplaceri putem inlocui rujul cu un luciu de buze incolor.

Cosmeticele expirate sunt, de asemenea, un pericol pentru piele. Singurele solutii sunt inlocuirea si renuntarea definitiva la produsul respectiv, pentru ca ori de cate ori substanta va intra in contact cu pielea va aparea reactia alergica.

Spre deosebire de iritatii care apar imediat, dermatitele alergice de contact apar la cateva ore sau a doua zi dupa ce au fost folosite cosmeticele respective.

Produsele cosmetice pot produce reactii alergice la distanta-au fost descrise cazuri de urticarie dupa folosirea dermatografului si a rimelului excesiv producind intr-o prima etapa congestia importanta la nivelul ochilor.

Dintre ingredientele cel mai frecvent implicate in aparitia reactiilor neplacute amintesc citeva:

parabenii – sunt conservantii cei mai utilizati in industria cosmetica. Folositi pentru a inhiba dezvoltarea bacteriilor si pentru a prelungi valabilitatea produsului cosmetic, acestia sunt toxici. Studiile efectuate au aratat ca pe langa reactiile alergice si iritatii ale pielii, acesti parabeni se intalnesc in tesuturile tumorale ale femeilor care se confrunta cu cancerul mamar. Asadar, absorbtia lor in organism si acumularea in timp pot cauza cancer.

-uleiul mineral si derivatele sale (parafina si alte petrochimicale) sunt produse sintetice ale petrolului procesat chimic. Ele pot insuma 10% din produsul cosmetic si sunt folosite in industria cosmeticelor pentru pretul lor scazut, o mare stabilitate si o usoara integrare in orice formula.

talcul – numeroase studii stiintifice au descoperit ca o aplicare frecventa a pudrei de talc in zona genitala este asociata cu o crestere a riscului de aparitie a cancerului ovarian.

-lanolina – emolient obtinut din lana oilor. Este folosita in compozitia rujurilor si a cremelor si poate provoca forme grave de acnee. De obicei, lanolina folosita in industria cosmetica este contaminata cu pesticide si insecticide.

Pentru a preveni aparitia acestor dermatite iritative sau alergice, este necesar sa luati anumite masuri:

– cititi cu atentie compozitia chimica a preparatului; daca va stiti alergic la unul din componenti, nu il folositi;
– evitati, pe cat posibil, preparatele cosmetice care contin agenti coloranti sau parfumanti; exista in prezent o gama intreaga de dermato-cosmetice care, pentru a reduce riscul aparitiei dermatitelor de contact si fotodermatitelor alergice, au exclus din compozitia produselor topice colorantii si parfumurile;
– testati in prealabil, pe o zona tegumentara sanatoasa (preferabil, pe fata anterioara a antebratului), o cantitate foarte mica de produs, prin aplicare locala, sub protectia unei manusi; daca dupa aprox. 30 minute apare local o inrosire cu tumefiere si mancarime, produsul nu trebuie aplicat pe tegumente sau par. Desigur, exista substante care nu produc reactii alergice la primul contact cu tegumentul, ci necesita o perioada de sensibilizare prin contacte repetate: nici in acest caz metoda testarii prealabile nu este de neglijat;
– evitati aplicarea produselor cosmetice sau vopselelor de par pe tegumente sensibile iritate, inflamate; in asemenea situatii, reactiile pot deveni dramatice.In cazul declansarii unei astfel de dermatite de contact, prima masura este indepartarea produsului prin spalare cu apa din abundenta. In continuare, tratamentul trebuie condus de medic, pentru ca orice substanta medicamentoasa aplicata pe piele in mod neadecvat poate agrava boala.
Dr. CARMEN CHIRTES

Medic specialist dermatologie