Baiat si fata – aceeasi camera sau odai separate?

Autor:

 

Ce poate fi mai drăgălaş decât să vezi dormind doi frăţiori, un băieţel şi o fetiţă, cu obrăjorii îmbujoraţi, visând împreună fără griji? Şi totuşi, te întrebi dacă e bine să stea în același pat sau dacă ar trebui să aibă fiecare camera lui.

Diferenţa de vârstă înseamnă program diferit

Cât sunt foarte mici, este bine ca pruncii să aibă parte de spaţiul lor, fiindcă un bebeluş se trezeşte mai des peste noapte şi-l deranjează din somn pe frăţiorul mai mare, care are somnul întreg toată noaptea. Nou-născutul are colici, e destul că nu doarme mămica, nu trebuie să se trezească şi surioara…

Vine însă vremea când programul de viaţă al copiilor li se apropie – vorbim de frăţiorii cu diferenţă între ei de maximum câţiva ani – când pentru relativ puţin timp (căci unul va merge la grădiniţă, iar mezinul va mai rămâne poate un pic pe-acasă sau unul la şcoală şi cel mic la grădiniţă) vor avea şansa unică de a-şi construi o lume a copilăriei împreună.

Depinde foarte mult de felul în care ştie părintele să ajute la realizarea unei legături emoţionale şi sentimentale între copiii lui. Din aceste motive, cât sunt micuţi, ar fi bine să fie cât mai mult împreună. În fond, statul mult unul cu celălalt îi ajută să se cunoască bine şi să construiască o relaţie temeinică pe care să poată conta ca fraţi toată viaţa.

Citeste mai mult pe http://www.clickpentrufemei.ro/Baiat-si-fata-aceeasi-camera-sau-odai-separate_0_19617.html