De ce imi tremura mainile?

Autor:

Tremuri de emoţie? Nicio problemă! E o reacţie perfect justificată, spun specialiştii.

Însă, atunci când această manifestare persistă, poate fi vorba despre boli grave.

Arată slăbiciunea muşchilor

În funcţie de gravitate, de durată şi de circumstanţele în care apare, tremuratul mâinilor dă indicii despre starea organismului. De exemplu, tremorul de postură nu este un simptom pentru boli, ci indică o stare de epuizare a corpului.

El apare, de exemplu, atunci când încercăm să menţinem, pentru un timp îndelungat, o anumită poziţie, precum braţele întinse în faţă sau un picior ridicat. În acest caz, tremuratul încetează la scurt timp după ce ne schimbăm poziţia.

Ce poţi face? Exerciţii fizice care să-ţi fortifice musculatura, fiindcă lipsa de antrenament se află la baza tremorului de postură.

Prea multă cafea

Foarte des, tremurăturile fiziologice sunt provocate de emoţii sau de excitante precum cafeaua şi ţigările. Explicaţia este că excesul de cafeină şi de nicotină contribuie la pierderea mineralelor din organism, necesare menţinerii elasticităţii fibrei musculare, a ligamentelor şi a nutrienţilor necesari funcţionării corecte a sistemului nervos.

Combinate cu oboseala şi cu stresul de peste zi, astfel de excitante pot cauza tremorul mâinilor.

Ce poţi face? Redu consumul de cafea, urmează cure detoxifiante şi foloseşte suplimente alimentare care să conţină vitaminele şi mineralele necesare echilibrului organismului.

O tiroidă prea activă

O afecţiune care include printre simptome tremurături ale membrelor este hipertiroidismul. Boala apare în condiţiile în care glanda tiroidă produce hormon tiroidian în exces. Acesta controlează metabolismul, dar şi tonusul muscular.

Citeste mai mult pe http://www.clicksanatate.ro/De-ce-imi-tremura-mainile_0_3210.html